Polonia gazduieste o competitie care a devenit traditionala pentru sfarsitul anului calendaristic si competitional. La Katowice, un numar impresionant de jucatori, vor lupta pentru titlurile europene la Blitz (3m+2s) si la Rapid (15m+10s). Pe 16 decembrie are loc turneul Blitz de 11 runde, care de fapt sunt 22, pentru ca fiecare runda contine doua partide cu acelasi adversar (avand piesele albe si negre), urmand ca pe 17 si 18 decembrie sa se joace cele 11 runde ale campionatului Rapid.

 Romania este prezenta cu tinerii care au fost in prim plan si la Romanian Grand Prix, adica GM Bogdan Daniel Deac, IM David Gavrilescu si IM Mihnea Costachi. Le dorim mult succes!

UPDATE 17 decembrie 2022, 11:00. GM David Navara este campionul de Blitz al acestei editii. GM Bogdan Dead si IM David Gavrilescu au incheiat pe pozitii bune, locul 6 respectiv 7, la numai jumatate de punct distanta, fata de Navara. Felicitari!

UPDATE 19 decembrie 2022, 17:00. GM Jaime Santos Latasa 9,5p din 11 posibile, este campionul de Rapid. Din nou locuri bune pentru jucatorii nostri, cu GM Bogdan Daniel Deac pe 14, IM David Gavrilescu pe 15, la 1 punct diatanta (ambii) de primul clasat.

 

Foto de pe site oficial (Rafal Oleksiewicz), a salii de joc si a imensului numar de participanti  (930 inscris la Blitz si mai mult de 1000 la Rapid!).

Site oficial al competitiei: https://katowice2022.eu/en/home/ 

Fondul de premii al acestui eveniment este de 44 000 euro.

 

EUR Ch BLITZ 2022

Lista participantilor Blitz AICI.

Jucatorii sub steagul tricolor, prezenti la competitie au fost: IM Madan Augustin 10p (locul 158), IM Mihnea Costachi 16,5 (locul 14), IM David Gavrilescu 17p (locul 7) si GM Bogdan Daniel Deac 17p (locul 6). Tie break-ul a facut legea in acest campionat, datorita numarului mare de participanti, cu numerosi mari maestri si maestri internationali. Castigatorul acestei editii, este GM David Navara (Cehia) cu 17,5p, urmat cu punctaj similar de GM Maciej Klekowski (Polonia) si GM Shant Sargsyan (Armenia). Jucatorul din Armenia este si cel mai clasat junior, urmat de Ducu Gavrilescu.

Turneul a fost comun, ambele sectiuni (Open si Feminin) jucand impreuna. La final s-a extras si clasamentul fetelor, primele clasate fiind: GM Alexandra Kosteniuk (Rusia/FIDE) 15,5p , IM Aleksandra Maltsevskaya (Polonia) 15p si GM Antoaneta Stefanova ( Bulgaria), ultima avand cel mai bun criteriu tibreak dintr-un numeros grup cu 14p.

Partidele turneului au fost transmise pe mai multe site-uri dar niciunul nu a reusit sa tina pasul cu realitatea, practic timpii de pe ceas, fiind mereu in afara realitatii de pe teren. Legaturile spre transmisii si partide: Chess.com, ChessBase, Chess.24.

Clasamentul final AICI (click pe runda 11, pt. a vedea clasamentul dupa ultima runda).


 

EUR Ch RAPID 2022

Lista participantilor Rapid AICI.

Transmisii live partide: Chess.com, ChesBase, Chess24.com.

 Jucatorii din Romania, au obtinut urmatoarele rezultate: GM Bogdan Daniel Deac 8,5p locul 14, IM David Gavrilescu 8,5p locul 15, IM Mihnea Costachi 8,0p locul 42, IM Augustin Madan 7,0p locul 154, Adrian Matei 5,0p locul 587. Desigur este foarte neplacut sa obtii destul de multe puncte dar locul sa fie... nu foarte bun. Totul se explica prin prezenta extrem de numeroasa si in acest turneu, jucatorii inscrisi fiind aproape 1000!

 De asemenea si acest turneu s-a jucat in comun (Open+Feminin). Castigatorul editiei din acest an este GM Jaime Santos Latasa (Spania) cu 9,5p din 11 posibile. Primele clasate la feminin, sunt: 1. IM Aleksandra Maltsevskaya (Polonia) 8,5p, 2. GM Alexandra Kosteniuk (Rusia/FIDE) 8,5p, 3. WGM Jolanta Zawadska (Polonia) 8,0p.  Inca o data, IM David (Ducu) Gavrilescu se claseaza pe locul 2 la juniori (dupa IM Elham Abdrlauf din Norvegia, 9,0p). 

Clasamentul final AICI (click pe runda 11, pt. a vedea clasamentul dupa ultima runda).


Cele trei transmisii video live, se pot revedea la adresele:

https://youtu.be/dxQwuhTujQU 

https://youtu.be/yA2QOBXFImM 

https://youtu.be/9x-8UMsEb8Q