Disputata cu adevarat asa cum trebuie sa fie o finala, fata in fata ca la o runda normala ( dar avand un calculator de manuit, in loc de piese), prima finala mondiala feminina online, s-a desfasurat la Clubul Aniene in Roma pe 26 noiembrie 2015  intr-o atmosfera cocheta si plina de oficialitati FIDE, in frunte cu presedintele. Detaliile le-am prezentat in articolul precedent, cu mentiunea ca finala a inceput cu 2 ore mai tarziu, fata de ora anuntata la data cand am publicat noi amanuntele. Revenim cu rezultatele finale si partidele disputate. Doua jucatoare au realizat cate 13,5 pct. din cele 18 posibile: GM Harika Dronavalli din India si GM Nana Dzagnidze din Georgia. Prima a beneficiat de un Sonneborn-Berger superior, adjudecandu-si titlul.

  O finala lunga, pentru ca s-a jucat dublu tur dar destul de spectaculoasa. Pacat ca nu a existat posibilitatea urmaririi ei in direct pe orice dispozitiv. Era necesar accesul pe platforma FOA (FIDE Arena Online cu un cont oarecare, inregistrat. Adica neaparat un calculator (IOS sau Windows). Sistemul platformei are nevoie de java si deci pe android spre exemplu, nu se poate accesa. Cum poate au fost multi si eu am avut dificultatea de a ajunge in timp acasa si nu am reusit sa urmaresc decat partea a doua a turneului.

  Aici se pot vedea partidele primului tur (primele 9 runde)

  Iar aici returul (cu rundele 10-18)

  Clasamentul final al turneului:

 Iata nickname-urile si corespondenta lor in nume reale: Elegance- Harika Dronavalli; nanuka- Nana Dzagnidza; AlexandraK- Alexandra Kosteniuk; Fenyx1989- Valentina Gunina; Olghita- Olga Zimina; nejashka- Irina Vasilevich; Sabinafoisor- Sabina Foisor; torpedo_88- Adriana Nikolova; Padmini- Rout Padmini si Gvetadze- Sofio Gvetadze.

 Precizam ca de la 1 decembrie 2015, s-a eliminat aceasta situatie neplacuta vorbind de nivel oficial, pe platforma FOA aparand numele reale ale jucatorilor. Observam ca oarecum valoarea s-a confirmat, cu primele 4 jucatoare care detin titlul de mare maestru la masculin, plasate la distanta de restul jucatoarelor. Decenta si buna evolutia Sabinei Foisor intr-un asemenea puternic turneu. Felicitari ei si evident castigatoarelor, cu aprecierile care se cuvin evident, pentru toate participantele. Probabil un tie-break direct cu un minimeci intre primele doua clasate ar fi marit la maxim interesul si spectacolul. Asa insa, campionatul a fost decis la Sonneborn-Berger.